Cam câte oglinzi să fie pe lumea asta? Voi ce credeţi? Eu mă gândesc adeseori că oglinzile se aseamănă foarte mult cu păpuşile Matrioşka ruseşti, care sunt ascunse unele în altele. Cu cât descifrezi mai mult o oglindă, cu atât o descoperi pe următoarea, şi tot aşa mai departe până ajungi la concluzia că totul ia chipul unei oglinzi, într-o lume a dualităţii şi a tuturor posibilităţilor.
Ca să înţelegeţi mai bine despre ce este vorba, am să enumăr câteva oglinzi.
Pornind de la grădiniţă, şi continuând la şcoala generală, şi apoi la liceu şi la facultate, etc., o oglindă foarte importantă este cea în care ne aranjăm părul şi ne spălăm pe dinţi. Deşi aceasta e mereu aceeaşi, pe noi ne arată mereu altfel, pentru că aşa este normal, doar creştem, ne maturizăm şi ni se albeşte părul sau avem diferite stări sufleteşti.
O altă oglindă ar fi însăşi natura. Aşa cum Narcis se privea adesea în apa lacului iubindu-se pe sine, tot aşa şi noi ne putem privi în absolut tot ce ne înconjoară şi, recurgând la argumente religioase prin cercetarea atentă a naturii, care reprezintă partea materială din Univers, ne putem înţelege mai bine latura spirituală. Uneori lacul lui Narcis se poate transforma în ochii persoanei iubite, care tot o oglindă sunt, şi mai precis, cea a sufletului; gura mai minte, dar ochii nu trădează niciodată, e un lucru bine-cunoscut.
O altă oglindă în care ne privim şi ne regăsim nu este doar o anumită parte din întreg, ci însuşi întregul, cum ar fi un om oarecare, dar care ne seamănă. Fiecare dintre noi semănăm cel mai mult cu proprii noştri părinţi, care sunt doi, un bărbat şi o femeie, yng şi yang.
Dar dacă acel om care se uită în oglindă ar fi un popor întreg, în cazul românilor, putem spune că au atât sânge dac, cât şi sânge roman. O parte spirituală, reprezentată de către paşnicii daci, şi o parte materială, închipuită de războinicii romani. Aşa cum avem nevoie de ambii părinţi naturali, şi tată şi mamă, pentru a ne face mari si puternici, tot aşa nu ne putem lipsi nici de moştenirea dacică, cum nici de cea romană, care ne cucereşte mult prea uşor de cele mai multe ori, pentru că, până devenim maturi, îi iubim pe şi ne inspirăm din învingătorii unui anumit moment al istoriei.
Ca să înţelegeţi mai bine despre ce este vorba, am să enumăr câteva oglinzi.
Pornind de la grădiniţă, şi continuând la şcoala generală, şi apoi la liceu şi la facultate, etc., o oglindă foarte importantă este cea în care ne aranjăm părul şi ne spălăm pe dinţi. Deşi aceasta e mereu aceeaşi, pe noi ne arată mereu altfel, pentru că aşa este normal, doar creştem, ne maturizăm şi ni se albeşte părul sau avem diferite stări sufleteşti.
O altă oglindă ar fi însăşi natura. Aşa cum Narcis se privea adesea în apa lacului iubindu-se pe sine, tot aşa şi noi ne putem privi în absolut tot ce ne înconjoară şi, recurgând la argumente religioase prin cercetarea atentă a naturii, care reprezintă partea materială din Univers, ne putem înţelege mai bine latura spirituală. Uneori lacul lui Narcis se poate transforma în ochii persoanei iubite, care tot o oglindă sunt, şi mai precis, cea a sufletului; gura mai minte, dar ochii nu trădează niciodată, e un lucru bine-cunoscut.
O altă oglindă în care ne privim şi ne regăsim nu este doar o anumită parte din întreg, ci însuşi întregul, cum ar fi un om oarecare, dar care ne seamănă. Fiecare dintre noi semănăm cel mai mult cu proprii noştri părinţi, care sunt doi, un bărbat şi o femeie, yng şi yang.
Dar dacă acel om care se uită în oglindă ar fi un popor întreg, în cazul românilor, putem spune că au atât sânge dac, cât şi sânge roman. O parte spirituală, reprezentată de către paşnicii daci, şi o parte materială, închipuită de războinicii romani. Aşa cum avem nevoie de ambii părinţi naturali, şi tată şi mamă, pentru a ne face mari si puternici, tot aşa nu ne putem lipsi nici de moştenirea dacică, cum nici de cea romană, care ne cucereşte mult prea uşor de cele mai multe ori, pentru că, până devenim maturi, îi iubim pe şi ne inspirăm din învingătorii unui anumit moment al istoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu